Adresa: Cluj-Napoca, Calea Dorobantilor 22, Ap. 2
Mobil: 0740-060.538
E-mail: [email protected]
Cabinetul de avocatura Ligia Tarcea din Cluj isi propune sa vina in sprijinul dumneavoastra cu asistenta, consultanta si reprezentare juridica.
Contactati-ne pentru o evaluare profesionala !
Adresa: Cluj-Napoca, Calea Dorobantilor 22, Ap. 2
Mobil: 0740-060.538
E-mail: [email protected]
Desfacerea casatoriei prin divort poate imbraca mai multe forme:
Conform art. 373 Noul Cod civil desfacerea casatoriei se poate pronunta la cererea ambelor parti sau ca urmare a cererii introdusa de unul din soti si acceptata de catre celalalt sot.
Acesta modalitate de divort este cea mai simpla, divortul pronuntandu-se chiar de la primul termen de judecata.
Conform art. 373 Noul Cod civil divortul poate fi pronuntat si in cazul in care din motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate.
In acest caz instanta trebuie sa constate indeplinirea a trei conditii:
Prin urmare, in aceasta situatie instanta trebuie sa constate existenta atat a culpei sotilor, cat si faptul ca raporturile dintre acestia sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Cat priveste motivele temeinice pentru care poate fi pronuntat divortul, in lege acestea nu sunt precizate expres, insa, in literatura de specialitate si in practica, au fost considerate motive temeinice de divort urmatoarele imprejurari: violenta verbala sau fizica exercitata asupra unui dintre soti; lipsa unor relatii specifice familiei; neintelegeri grave asupravietii de familie, separarea sotilor etc.
In cazul in care temeiul de drept al cererii dvs este tot art. art. 373 lit. b) Noul Cod civil, respectiv aveti motive intemeiate si probe solide se poate solicita instantei de judecata pronuntarea divortului din culpa exclusiva a sotului parat.
Motive intemeiate pentru a se pronunta divortul din culpa exclusiva a unui sot pot fi (exemplificativ): relatiile extraconjugale, violenta conjugala fizica sau verbala, alcoolismul etc.
In acest caz, situatia este destul de clara: daca intre soti a intervenit o separare cu o durata de cel putin 2 ani, oricare dintre ei poate formula cerere de divort.
Ceea ce este de dovedit: durata separarii de cel putin 2 ani, iar in acest interval sa nu existe perioade de reluare a convietuirii sotilor.
La art. 373 lit. d) Noul Cod civil este prevazuta si posibilitatea ca unul din soti, respectiv cel care are o problema de sanatate grava sa poata solicita desfacerea casatoriei.
In cazul in care este vorba de un divort cu copii, odata cu desfacerea casatoriei, prin hotararea de divort instanta de judecata stabileste si unde va fi locuinta, domiciliul acestora.
(1) In lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic.
(2) Daca pana la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta ii stabileste locuinta la unul dintre ei, tinand seama de interesul sau superior.
(3) In mod exceptional, si numai daca este in interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtamantul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa.
In orice decizie cu privire la minor, instanta de judecata are in vedere interesul superior al copilului, inclusiv atunci cand stabileste cu care din parinti urmeaza sa locuiasca acesta.
Locuinta minorului nu poate fi schimbata fara acordul ambilor parinti, daca acest fapt afecteaza exercitiul autoritatii sau a altor drepturi parintesti.
In cazul in care parintii nu se inteleg cu privire la locuinta minorului, potrivit art. 496 alin. 4 coroborat cu art. 497 din noul Cod Civil, instanta va decide daca o schimbare a locuintei este in interesul superior al copilului, analizand concluziile raportului de ancheta psihosociala, ascultandu-i pe parinti si pe copilul care a implinit varsta de 10 ani.
In cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de judecata poate modifica masurile dispuse cu privire la locuinta minorului.
Conform Noului Cod civil introduce sintagma de autoritate părintească ce este cunoscută și mult utilizată în media românească drept custodie comună.
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.
Părinţii căsătoriţi exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorţului părinţilor autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor din cod referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.
În limbaj comun se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ, dar care este folosit şi într-o serie de documente internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană privind recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor şi restabilirea custodiei copiilor din 1980.
Pe lângă dispoziţiile Noului Cod civil privind efectele divorţului în raporturile dintre copii şi părinţi, trebuie avute în vedere şi drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit - „custodie comună”).
Excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
În mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ.
Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
Prin excepție, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea supraveghează copilul şi îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.
Dacă este afectat exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti, locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În cazul în care părinţii nu se înțeleg cu privire la aceste aspecte, instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu.
Misiunea noastra este de a fi alaturi de dumneavoastra, prin consultatii cu caracter juridic si prin asistenta sau reprezentare in fata instantelor judecatoresti sau a altor organe de jurisdictie.
“"Caracterul are drept fundament vointa si inteligenta." - Boccaccio.”